Aducem natura la #TINEri, mărturii foto-video!

Toamna se numără activitățile tinerilor din Țara Dornelor, care … s-au cocoțat pe munte, au explorat poteci tematice, au pictat în aer liber, au învățat să prindă pește cu mâna și s-au întrecut în cine o face mai repede, au cunoscut tineri antreprenori locali, au identificat și marcat trasee și s-au asigurat că în urma lor vor veni și alți iubitori de natură și de frumos. Noi le-am fost alături cum ne-am priceput mai bine și ne-am molipsit cu energie și curiozitate. Nicio o zi nu a semănat cu cealaltă, iar asta a făcut experiența programului Spații Verzi de anul acesta și mai memorabilă. Te invităm să parcurgi alături de noi retrospectiva celor cinci luni de proiect.

În echipă e mai fain

Peste 450 de elevi din șase școli gimnaziale ale eco-destinației Țara Dornelor s-au implicat activ, în perioada mai-august 2022, și au explorat noi moduri de a observa bogățiile locale din ariile naturale protejate. Valorificate responsabil și creativ, acestea pot fi o sursă importantă de dezvoltare locală durabilă prin practicarea ecoturismului. Conștientizarea de către tineri a acestui potențial a fost și scopul principal al proiectului Aducem natura la #TINEri!. Un proiect inițiat și coordonat de Asociația de Ecoturism Țara Dornelor (AETD) în parteneriat cu Fundația Noi Orizonturi. Finanțarea a fost oferită de MOL România și Fundația Pentru Parteneriat prin Programul Spații Verzi – componenta Arii Naturale Protejate. Valoarea totală a proiectului a fost de 37.550,00 RON din care 6,84% a reprezentat cofinanțare din partea AETD. 

Ziua Internațională a Biodiversității, celebrată creativ

Prima provocare la care au răspuns elevii implicați a fost aceea de a marca Ziua Internațională a Biodiversității, pe 22 mai, prin realizarea unor lucrări artistice cu elemente din biodiversitatea ariilor naturale protejate, utilizând un mix de materiale naturale, tehnici de pictură și desen. Au rezultat 19 lucrări jurizate și votate de public pe pagina de facebook care a găzduit fotografiile acestora și concursul de like-uri. Cele trei clase câștigătoare aparțin școlilor gimnaziale de la Panaci și Dorna Arini și au avut parte de premii pe măsură:
 Locul 1 – o drumeție la Rezervația Geologică 12 Apostoli în Parcul Național Călimani, asigurată de un ranger al Administrației Parcului Național Călimani.
Locul 2 – o sesiune de pictură în aer liber facilitată de AS Creativ, lângă atelierul lor din parcul municipal Vatra Dornei.
Locul 3 – un tur ghidat la Centrul de Vizitare al Parcului Național Călimani și la Tinovul Mic din comuna Șaru Dornei.

Comunitatea online alături de #TINEri

La impactul lucrărilor au contribuit și cei peste 9600 de oameni din comunitatea online, care au susținut și apreciat cele 19 povești artistice inspirate din cadrul natural al zonei pentru care copiii și profesorii coordonatori și-au pus inspirația și priceperea la bătaie. „Cocoșul de munte”, „Rezervația Naturală Cheile Zugrenilor” și „Dumbrava minunată ” au fost votate ca favorite. Între locurile unu și doi a fost o diferență de 44 de like-uri (745 la 701). Locul trei a fost votat de 377 de susținători.  Premiile au fost completate cu diplome de participare acordate tuturor celor 19 clase gimnaziale implicate în concurs, cu semne de carte gravate pe lemn cu denumirea proiectului și elemente din natură și cu tricouri personalizate cu imaginea eco-destinației și siglele partenerilor și ale finanțatorilor. 

Noi Orizonturi de tabără de vară pentru elevii din comunitățile locale

O doua mare etapă a proiectului a constat în sprijinirea școlilor din eco-destinația Țara Dornelor care s-au înscris în Clubul Meseriilor Rurale facilitat de Fundația Noi Orizonturi printr-un program lansat la nivel național. În Țara Dornelor, Școala Gimnazială Coșna și Școala Gimnazială Panaci au accesat programul menționat și au organizat tabere de vară de 5 zile înscrise în tematica „Făuritori de trasee turistice”. Pe parcursul derulării celor două tabere de la nivel local, prin programul Spații Verzi, Asociația de Ecoturism Țara Dornelor a asigurat gustările pentru cei 60 de participanți, câte o sesiune foto în timpul activităților de tabără, precum și tricouri personalizate cu imaginea eco-destinației. În plus, a facilitat o incursiune la una dintre păstrăvăriile locale, care fac parte din rețeaua ecoturistică a destinației. Aici, Ana și Andrei Chirilă de la Păstrăvăria lui Andrei i-au animat pe copii cu activități specifice afacerii pe care o dețin în satul Coverca, comuna Panaci. Realizarea cobzei de brad, întrecerea de prins pește cu mâna din covată, pescuitul sportiv și hrănirea peștilor au făcut din vizita la păstrăvărie o experiență de neuitat, la finalul căreia participanții au fost delectați de gazde cu bunătăți pe bază de pește: fish burgeri, fish and chips, zacuscă și pastă de păstrăv.

Făuritorii de trasee turistice de la Coșna

În acord cu tematica taberei, elevii de la școala din Coșna, coordonați de doamna profesoară Ofelia Arvinte, au identificat, marcat și amenajat prin săgeți indicatoare și panouri informative două trasee în Tinovul de la Românești. Acestea îi conduc pe curioși prin aria naturală protejată către două dintre izvoarele cu borcut repuse în valoare tot de către ei cu sprijinul comunității. Răsplata pentru vizitatori vine la pachet și cu informații captivante despre biodiversitatea specifică tinovului, aflate la doar o scanare cu telefonul mobil distanță, prin intermediul unui QR-code. Totodată, în apropierea școlii, tinerii au aflat și documentat existența unei specii de mesteceni pitici, care vine tocmai din era glaciară. Pentru ca de această descoperire să se bucure și localnicii, dar și oaspeții care ajung în zonă, ei au amplasat săgeți indicatoare și un panou explicativ.

Tot făuritori de trasee turistice, dar de la Panaci

Școala Gimnazială din Panaci, coordonată de doamna profesoară Mirela Verdeșescu, nu s-a lăsat mai prejos. În timpul taberei a facilitat ateliere de vorbit în public, foarte necesare unor ghizi turistici în devenire, a reamenajat o parte dintre cele 17 izvoare cu apă vie care fac parte din circuitul izvoarelor de la Panaci, a lansat noul simbol al comunei, bujorul de munte, care se regăsește acum și pe fațada principală a Școlii, precum și pe săculeții de pânză cusuți de mâna lor, în care plantele medicinale din flora spontană a zonei se pregătesc să fie oferite vizitatorilor pe post de suvenire autentice. Și pentru că se pregătesc să lanseze un nou eveniment local, Maratonul izvoarelor, i-au invitat pe omologii lor din Coșna să parcurgă împreună, în alergare, prima porțiune de traseu, care pleacă de la Izvorul cu borcut, Sfanta Parascheva, din șoseaua principală.

Un gând, o impresie

„V-ați imagina că localnicii cunosc foarte bine ariile naturale protejate din Țara Dornelor și importanța acestora, însă, din păcate, realitatea contrazice acest lucru. Cu fiecare program Spații Verzi pe care îl implementăm în destinație, de patru ani încoace, ne dăm seama că nu e niciodată suficient să explorezi zona în încercarea de a pune în valoare frumusețile naturale ale acesteia. Și cum inclusiv mulți dintre tinerii participanți ne-au mărturisit că nu fuseseră anterior în Rezervația Naturală 12 Apostoli din Parcul Național Călimani, Tinovul Mic de la Șaru Dornei sau Tinovul de la Românești, deși se află în apropierea acestora, ne dăm seama că astfel de proiecte își dovedesc din plin utilitatea. Cum altfel să prețuim și să valorificăm responsabil resursele naturale pe care le avem dacă noi, comunitatea, nu le cunoaștem?! Le mulțumim tuturor celor implicați, suntem convinși că împreună putem crea noi experiențe de vizitare autentice, care să vorbească de la sine despre lucrurile care merită prețuite într-o destinație de ecoturism ca Țara Dornelor, unică în Bucovina!”, declară la finalul acțiunilor Monica David, coordonatoarea proiectului din partea AETD. 

Mulțumiri celor care ne-au fost alături

Un videoclip care surprinde activitățile din cadrul proiectului poate fi urmărit aici. Acesta a fost realizat de Vlad Traian Pașcan, directorul Centrului de Publicitate Turistică by viewer.ro, cu sprijinul Alinei Czutka, în calitate de voice-over. Alte firme locale cu care s-a colaborat în vederea asigurării unor produse și servicii necesare activităților din proiect sunt: S.C.Look Art S.R.L., Hotel Belvedere Vatra Dornei, Păstrăvăria lui Andrei.

Identitatea vizuală a proiectului fost asigurată de Andrada Tempelean, specialist în marketing online și colaboratoarea pe digital marketing a eco-destinației Tara Dornelor.

O perspectivă de ansamblu

Cine suntem? Noi suntem Asociația de Ecoturism Țara Dornelor (AETD), un ONG care, din anul 2010 până în prezent, a dezvoltat un parteneriat local pentru conservarea naturii și dezvoltarea turismului durabil în Țara Dornelor. Printre realizările ultimilor ani se numără asigurarea managementului de destinație prin accesarea de grant-uri finanțate de Romanian-American Foundation și Fundația pentru Parteneriat; obținerea statutului de destinație de ecoturism certificată; crearea produsului/brandului turistic Țara Dornelor; prezența/promovarea constantă a destinației la târguri/evenimente de profil din țară și din străinătate; crearea singurei rețele locale de ecoturism din care fac parte peste 50 de membri care își desfăşoară activitatea în domeniul turismului, protecţiei şi conservării naturii; dezvoltarea de pachete turistice, cu accent pe activitățile de agrement în Țara Dornelor.

Cine a fost partenerul nostru în acest proiect? Fundația Noi Orizonturi (FNO) are 20 de ani de funcționare și experiență în domeniul educațional, derulând programe la nivel județean, național și internațional. Programul emblematic al Fundației Noi Orizonturi, cluburile de dezvoltare comunitară IMPACT, este derulat de peste 18 ani în școli din toată România și a devenit probabil singurul program educațional “exportat”, fiind preluat de organizații din peste 20 de țări din patru continente. O adaptare a curriculumul folosit în cluburile IMPACT a facilitat includerea educației pentru ecoturism în zonele declarate deja ca ecodestinații iar din anul școlar 2021-2022 are o acoperire națională sub o identitate specifică: Clubul Meseriilor Rurale și susținerea prin protocol semnat cu Ministerul Educației Naționale.

Ce apartenență avem? La nivel național, AETD face parte din rețeaua destinațiilor de ecoturism din România, reunită sub egida AER – Asociația de Ecoturism din România, promovată sub brandul Descoperă Eco-România – www.eco-romania.ro.

Ce este ecoturismul? O formă de turism în care turistul are posibilitatea să observe, să aprecieze și să înțeleagă natura și tradițiile locale din zona vizitată, folosind servicii locale, sprijinind activ inițiativele de conservare a naturii și participând la programe turistice de o calitate și un profesionalism excepționale.

Elemente de background

Articol realizat de: Monica David, PR și community manager al AETD

DISTRIBUIE

Informaţiile publicate de taradornelor.ro pot fi preluate doar cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

ULTIMELE ARTICOLE

Meniu