2020 este anul cu peste 45 de evenimente sportive, artistice și culturale care completează oferta turistică a destinației de ecoturism Țara Dornelor

Printre motivele pentru care oamenii aleg să călătorească în diferite locuri din țară, sau din străinătate, se numără și bucuria de a lua parte la evenimente inedite, care intensifică experiența trăită la fața locului, alături de gazde și de cei dornici să experimenteze senzații noi. Așa se face că pentru al treilea an consecutiv, din dorința de a spori atractivitatea destinației de ecoturism în rândul vizitatorilor de pretutindeni, Asociația de Ecoturism Țara Dornelor (AETD) a realizat calendarul anual al evenimentelor din Țara Dornelor.

SAVE THE DATE …

În acest demers, AETD a fost sprijinită de autoritățile locale din cele nouă comune din destinație (Dorna Arini, Șaru Dornei, Panaci, Iacobeni, Ciocănești, Cârlibaba, Dorna Candrenilor, Coșna și Poiana Stampei) și municipiul Vatra Dornei. Dintre cele peste 45 de evenimente care se desfășoară anual în Țara Dornelor, cel puțin nouă sunt concepute special pentru a-i atrage pe vizitatori și localnici către sănătate prin mișcare, fie că vorbim despre concursuri de alergare montană, cum sunt HIT THE EGG –Oușoru Challenge și Volcanic Sky Trail; de mountain-bike – Unde-i ursul?, competiții sportive de anvergură mondială, unice în România, cum este Cupa Mondială la Sanie pe pistă naturală; concursuri de schi pentru începători și inițiați găzduite în cadrul unor serbări ale zăpezii, cum sunt cele organizate la Vatra Dornei și Cârlibaba, Cupa Dorna Medical la sanie și schi alpin & snowboard; concursurile de orientare, îndemânare, sau rapiditate la care sunt provocați concurenții în cadrul activităților prilejuite de Ziua Parcului Național Călimani, sau despre competiții cu ambarcațiuni de tip caiac, pe râul Dorna, de care au parte cei care vin la Dorna Kayak Fest.

La fel de atractive sunt și evenimentele cu caracter artistic și cultural, menite să păstreze și să împărtășească tradițiile locului, dar și să binedispună prin muzică, precum: Festivalul Naţional de Datini şi Obiceiuri de Iarnă „PORNIŢI PLUGUL, FEŢI FRUMOŞI!” și Bucovina Acoustic Park – de la Vatra Dornei; Festivalul Național „Flori de pe Dorna” și Balul Gospodarilor – de la Poiana Stampei; Festivalul Național al Ouălor Încondeiate și Săptămâna plutăritului – de la Ciocănești; „Cântecul Cetinii” – de la Dorna Arini; Sărbătoarea bujorului de munte – de la Șaru Dornei; Festivalul fructelor de pădure – de la Coșna; Expoziție de ouă încondeiate – la Dorna Candrenilor; Festivalul de colinde – de la Iacobeni. La toate acestea, se adaugă zilele comunelor și nelipsitele festivaluri de colinde și obiceiuri de iarnă care fac din Țara Dornelor un loc al tradiției vii.

În cadrul acestor evenimente sunt implicați meșteșugari și producători locali, prilej cu care se promovează zona prin intermediul preparatelor din: fructe de pădure, ciuperci, păstrăv, lactate, plante medicinale, sau a obiectelor de artizanat cum sunt ouăle încondeiate, trăistuțele tradiționale, sculpturile în lemn, picturile pe sticlă sau lemn, precum și elementele vestimentare precum iile, bundițele și cămeșile cu motive specifice portului bucovinean.

Țara Dornelor este o destinație verde, potrivită pentru toate categoriile de vârstă care, în funcție de preferințe, se pot bucura în aer curat de peisaje, trasee montane, activități sportive în natură și pot descoperi unicitatea locurilor și frumusețea comunităților rurale într- un cadru încă bine conservat. Evenimentele locale care se desfășoară tot timpul anului, reprezintă un alt mod de-ai determina pe vizitatori să vină pe aceste meleaguri.

Calendarul evenimentelor a fost realizat de Asociația de Ecoturism Țara Dornelor în cadrul proiectului „Țara Dornelor, o destinație ecoturistică înfloritoare”, finanțat prin intermediul programului „Green Entrepreneurship – Dezvoltarea economică locală durabilă prin ecoturism”, un program comun al Romanian-American Foundation și al Fundației pentru Parteneriat. Acesta este distribuit, anual, în Țara Dornelor la principalii agenți economici din domeniul turismului, la instituțiile culturale și de învățământ, la cele 10 primării din destinație. AETD face parte din rețeaua națională a destinațiilor ecoturistice, reunite sub egida Asociației de Ecoturism din România (AER).

Distribuie

Informaţiile publicate de taradornelor.ro pot fi preluate doar cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

ULTIMELE ARTICOLE

Meniu