Tara Dornelor - Despre noi

Rolul Asociației de ecoturism Țara Dornelor

Scopul AETD este dezvoltarea Ţării Dornelor ca destinaţiei ecoturistică, rolul său fiind de a coordona şi sprijini eforturile tuturor actorilor existenţi îndreptate spre atingerea acestui obiectiv.

Destinaţia turistică este o arie geografică delimitată teritorial, având următoarele caracteristici:

  • o imagine de marketing unitară şi coerentă;
  • o varietate de produse turistice ce se încadrează în imaginea destinaţiei proiectată turiştilor;
  • o reţea de servicii generale şi specifice ce contribuie la realizarea produselor turistice în corelaţie cu imaginea de marketing;
  • existenţa unui „administrator/coordonator” al destinaţiei, cu o politică definită şi pârghii de implementare pentru coordonarea destinaţiei.

Destinaţia ecoturistică este destinaţia turistică care întruneşte, în plus şi următoarele principii:

  • la nivelul destinaţiei se face conştientizarea şi informarea turiştilor şi a localnicilor cu privire la caracterul natural al acesteia;
  • la nivelul destinaţiei se implementează măsuri concrete de conservarea naturii;
  • proiectează o imagine de marketing corectă şi „verde”;
  • la nivelul destinaţiei există o susţinere reală pentru comunităţile locale;
  • în destinaţie predomină afacerile cu un management durabil.

Proiecte AETD

ECHIPA AETD

Dan Grigoroaea

președinte AETD
2019, peste 25 de ani experiență în activități de silvicultură, 14 ani în activități de ghidare și interpretare tematică a traseelor turistice, 10 ani în organizarea și derularea taberelor și a excursiilor montane, 14 ani practică schi de tură, 1 an experiență nordic walking, 5 ani experiență în activitate științifică (doctorat în silvicultură), 10 ani experiență în activități tradiționale (curelărie, selărie), peste 10 ani experiență în activitate de observare, identificare și monitorizare floră și faună.

Maricica Cazimirciuc

manager destinație
Mari este omul care face lucrurile să se întâmple! Foarte energică și dedicată, într-o singură zi o puteți întâlni fie pe teren, stând de vorbă cu antreprenorii din turism, cu producătorii sau meșterii locali, fie la întâlniri de lucru cu autoritățile publice locale, sau cu vreun grup de vizitatori interesați de explorarea frumuseților naturale ale Țării Dornelor. Niciun detaliu nu îi scapă și încearcă mereu să fie la înălțimea așteptărilor!

Monica David

specialist Marketing și Comunicare
Monica este omul cu cuvintele la ea! Pare treabă ușoară, însă Monica cercetează, analizează, creează, evaluează, îmbunătățește și se reinventează în fiecare zi pentru a oferi conținut de calitate care să-i determine pe oameni să viziteze Țara Dornelor, indiferent de vârstă, condiție fizică sau anotimp. Când nu este la birou, pe Monica o puteți întâlni într-o drumeție pe munte sau în întâlniri cu oamenii locului care fac povestea Țării Dornelor să fie una autentică.
Meniu