Dorna Arini te invită într-o lume arhaică fascinantă și foarte generoasă cu cei care-i trec pragul! Aici, în Țara Dornelor, unde gazdele primitoare ale pensiunilor ecoturistice Valea Dornelor, Doru Muntelui, Casa Baltagul își așteaptă hoinarii în căutare de popas și dornicii de aventură pe poteci de munte. 😉

Comuna Dorna Arini se situează la marginea de sud-est a depresiunii Dornelor, în zona de contact dintre munții Bistriței (Masivul Pietrosul) și munții Rarău (Masivul Giumalău). Dacă în partea de SV a comunei energia reliefului este domoală, înaintând spre E-NE, valea se îngustează considerabil, devine abruptă, formând chei, cunoscute sub denumirea de Cheile Zugrenilor. Datorită acestor variate forme de relief și a traseelor montane, timpul liber poate fi petrecut, antrenant, practicând activități specifice turismului activ: drumeţie, mountain-biking, călărie, la Centrul de echitație Domeniul Cailor – Bucovina din comună, river-rafting pe râul Bistrița, tiroliană. De asemenea, în Dorna Arini poate fi admirată și vizitată Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului şi pot fi realizate acţiuni specifice zonei în cadrul fermelor agroturistice omologate. Despre locuri de cazare, vă recomandăm următoarele sugestii demne de luat în calcul pentru cei care doresc să cunoască cu adevărat colțul acesta de lume și să trăiască experiențe de neuitat aici, în inima Bucovinei.

Pensiunea Valea Dornelor***

Această pensiune, aflată la doar 6 km de Vatra Dornei, este favorizată de deschiderea pe care o are spre Pietrosul Bistriței, Rarău şi Giumalău, Ouşoru şi Valea Bistriţei. Curtea generoasă, leagănul din lemn, observatorul de unde puteți admira peisajul zonei şi, după noroc, puteţi auzi boncănitul cerbului toamna, și produsele naturale ce vă stau la dispoziţie, sunt doar câteva din elementele care fac această pensiune atractivă pentru toate categoriile de turişti şi în special pentru familiile cu copii. Domnul Iacob lucrează ca ranger la Administraţia Parcului Naţional Călimani şi a cules, în decursul anilor de experienţă în domeniul silvic, o mulţime de poveşti despre natura împrejurimilor pe care le împărtăşeşte cu mare plăcere celor interesați. Tot el vă va putea recomanda trasee şi activităţi în zonă şi în Parcul Naţional Călimani.

Facilităţi: parcare, loc de joacă pentru copii, observator, grătar, păstrăvărie proprie, terasă.

Detalii și rezervări:

Telefon: 0748 670 325

Capacitate: 5 camere

Website: www.pensiuneavaleadornelor.ro

E-mail: pensiuneavaleadornelor@yahoo.com

 

Pensiunea Doru Muntelui (**și ***margarete )

Aici turiștii vor beneficia de confortul unei pensiuni de legendă. Având vechime ca paznic de vânătoare, gazda vă va putea împărtăși din secretele vieții sălbatice din zonă și vă va îndruma către cele mai frumoase locuri pentru o ieșire în natură. Bucătăria casei vă oferă produse tradiționale bucovinene, cu preparate din produse proaspete și naturale.

Detalii și rezervări:

Telefon: 0745 173 109/ 0230 576 035

Capacitate: Pensiunea Doru Muntelui 1 ** – 4 camere/ Pensiunea Doru Muntelui 2 *** – 6 camere

E-mail: dorumuntelui@yahoo.com

Sursa foto: https://hailadorna.ro/

 

Casa Baltagul** – Cozănești, comuna Dorna Arini

Această casă de oaspeți poate fi considerată un adevărat muzeu de tradiție și cultură. Aproape toate dotările sunt meșteșugite manual și poartă amprenta proprietarului, sculptor în lemn. Cu toate astea nu te simți „ca la muzeu” ci mai degrabă ca în casa bunicilor. Amplasată chiar în sânul naturii, departe de agitație sau zgomotul mașinilor, Casa Baltagul te îmbie la relaxare totală. Însă tot aici afli de la gazda casei povestea sculptatului în lemn transmisă, în cei 50 de ani de activitate, generațiilor tinere. Mihai Vleju este un artist local, prelucrător în lemn și os, care își construiește creațiile din bucăți de lemn uscate pe care le găsește pe cărări de munte. El spune că lemnul alege să-i iasă în cale ca să devină unealta cu care spune poveștile locului.

Detalii și rezervări:

Telefon: 0722 690 405/ 0744 707 018

Capacitate: 4 camere

E-mail: emmachirilus72@gmail.com

 

Notă: cele trei pensiuni fac parte din rețeaua ecoturistică locală, reunită sub egida AETD, formată, în prezent, din 22 de unități de cazare aflate în destinația Țara Dornelor. Acestea și-au luat angajamentul de a proteja patrimoniul natural și cultural al zonei și de a promova cât mai mult produse locale de calitate care să vină în sprijinul turiștilor și, implicit, al comunității.

Menu