Savoare locală, toamnă blândă, multă natură și voie bună, rețeta succesului pentru primul EcoBrunch din Țara Dornelor

Sâmbătă, 19 septembrie a.c., a avut loc primul EcoBrunch din Țara Dornelor, destinația de ecoturism a Bucovinei. A fost cel de-al doilea eveniment din seria ECOBrunch pusă la cale de Asociația My Transylvania în parteneriat cu Asociația de Ecoturism din România (AER) și cu unitățile de management ale celor șapte destinații de ecoturism din țară. Aceste evenimente își propun să sprijine conservarea patrimoniului local și autenticitatea experienței turistice în destinațiile de ecoturism ale României prin intermediul gastronomiei locale.

În Panaci am simțit într-un mod foarte natural legătura dintre teritoriu și mâncare. Totul are gust și poveste, totul are arome care se potrivesc cu munții care înconjoară Depresiunea Dornelor. Și toate acestea, într-un fel foarte reprezentativ, au putut fi găsite la primul ecobrunch”, ne-a mărturisit Cristian Valentin Cismaru – creator de evenimente gastronomice la Asociația My Transylvania, în legătură cu locația gazdă a primului eveniment de acest fel din Țara Dornelor.

Cu acest prilej, cei aproape 100 de oaspeți veniți din întreaga țară (Constanța, Bacău, Iași, Brăila, Brașov, Neamț, Cluj-Napoca, Suceava) s-au putut bucura de cele mai alese bucate locale, de drumeție pe Tărâmul Izvoarelor și de momente artistice puse în scenă de tinerii din comună.A fost combinația perfectă între mâncare grozavă, gazde primitoare, activități pentru copii la care nu s-au putut abține să participe și părinții, drumeție cu poveste și stimulat toate simțurile, cântece și voie bună. Bonus, treasure-hunt (vânătoare de comori) pe aplicație de telefon (Questo). ”, au fost cuvintele de apreciere ale Ancăi Gaidoș, participant la eveniment și reprezentant al Fundației Noi Orizonturi, care sprijină prin proiectele sale ecoturismul și învățarea prin experiență în rândul tinerilor. 

În prima parte a evenimentului, oaspeții s-au arătat încântați de varietatea gusturilor incluse în meniu: de la preparate din carne de porc, vită sau oaie, brânzeturi proaspete și maturate, certificate ca produs montan, borș de hribi și de păstrăv, pastă de păstrăv cu nucă, balmoș cu dulceață de merișoare, scoverzi cu ciuperci, plăcinte cu urdă și mărar, barabule la ceaun cu brânză de burduf și cârnați de casă, sarmale, zacuște cu ciuperci, pâine de casă, și până la deserturi savuroase, precum ciocolata de casă cu afine, tartele cu fructe de pădure, plăcinta cu mălai sau prăjitura cu mere. La toate acestea s-au adăugat standurile cu produse locale de unde participanții la ecobrunch au putut achiziționa o gamă largă de siropuri și dulcețuri precum și produse din păstrăv, cum ar fi celebrul păstrăv afumat în cobză de brad. Nu au lipsit nici suvenirurile realizate local, de către Studio Chiriluș, cu scopul de a populariza și mai mult brandul ecoturistic Țara Dornelor. 

Acordurile de chitară ale trupei Călimani Folk din Panaci au animat și mai mult atmosfera, iar cei prezenți au fredonat la unison versurile lui Andrii Popa cel vestit, de la Pasărea Colibri. Momentul de folclor a demonstrat că în Țara Dornelor tradiția se transmite de la o generație la alta, câtă vreme elevi ca cei ai Școlii Gimnaziale din Panaci încă mai fac din horă și cântec popular un moment de sărbătoare ce merită împărtășit.  

Ospățul a fost urmat de o drumeție pe Tărâmul Izvoarelor pe parcursul căreia drumeți de toate vârstele au aflat povestea lui Panac, cel care a dat denumirea comunei, și au luat contact cu natura locului într-un exercițiu relaxant de identificare a celor mai prezente miresme ale pădurii. În același cadru, la inițiativa tinerilor din Clubul GreenIMPACT Panaci, participanții au fost îndemnați să descarce aplicația Questo pentru a descoperi într-un mod inedit povești locale, care nu se găsesc nicăieri pe internet. Iar când setea și-a spus cuvântul, apa celor de la Aqua Carpatica, sponsorii evenimentului, a căror fabrică de îmbuteliere se află chiar în comuna Panaci, a hidratat pe toată lumea.  

La întoarcerea din drumeție, directoarea Școlii Gimnaziale din Panaci a prezentat „Traista lui Panac”, un suvenir realizat local prin intermediul căruia, de această dată, banii obținuți din vânzări vor contribui la tratamentul foarte costisitor al unui copil din Panaci, diagnosticat cu o formă foarte rară de leucemie, care în prezent este spitalizat în străinătate. Și tot sub coordonarea acesteia, participanții la eveniment au luat parte la atelierul de pictură pe rondele din lemn, unde creativitatea a avut și ea undă verde.  

„Dacă am reușit să aducem un strop de bucurie, un strop de fericire și oleacă de frumusețe în sufletul celor prezenți, înseamnă că toată strădania noastră a fost cu folos și asta e tot ce contează.”, a declarat la finalul evenimentului Cazimirciuc Maricica, managerul destinației de ecoturism Țara Dornelor

Următorul eveniment din seria ECOBrunch va avea loc pe data de 3 octombrie a.c. în destinația de ecoturism Ținutul Zimbrului, din Târgu Neamț, la Agapia. 

DISTRIBUIE

Informaţiile publicate de taradornelor.ro pot fi preluate doar cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. Imaginile au fost realizate de către de echipa Centrului de Publicitate Turistică by viewer.ro și se pot prelua numai cu citarea sursei.

ULTIMELE ARTICOLE

Meniu