Fă-ți curaj, înscrierile au început! 

Când lucrurile se mișcă bine, în direcția pe care ți-ai propus-o și, când, an de an îndemnului de a te menține sănătos prin mișcare i se alătură tot mai mulți tineri, natural vine și a cincea ediție a Cupei Dorna Medical la schi alpin & snowboard, care se va desfășura la Vatra Dornei, în perioada 21-22 februarie 2020, pe pârtia Veverița. Evenimentul, parte a Serbărilor Zăpezii – ediția cu numărul 37, va avea festivitatea de premiere pe data de 23 februarie 2020. 

Dacă vrei să-ți testezi abilitățile într-ale schiatului sau, popular spus, într-ale datului cu placa, ai cea mai bună ocazie s-o faci, alături de competitori veniți din toate colțurile țării. Ce trebuie să faci? Accesează AICI formularul de înscriere în concurs! Numai cine participă se poate bucura cu adevărat de victorie! Pentru că da, ea aparține doar celor curajoși! 

Contribuie la promovare, prin mișcare

Organizatorii evenimentului, Dorna Medical și Kaban , sunt pregătiți din toate punctele de vedere pentru experiența lunii, la Vatra Dornei, deci nu avea cum să le scape nici partea digitală, așa că au pregătit un afiș de promovare a concursului. Contribuie și tu la popularizarea acestuia,  cu o mișcare grațioasă de click-uri de tipul: share or copy link and post!  

Susținătorii Cupei Dorna Medical

Lucrurile bune și serioase se fac împreună, iar comunitățile mici știu acest lucru, motiv pentru care parteneri ai celei de-a cincea ediții a Cupei Dorna Medical 2020 sunt: Primăria Municipiului Vatra Dornei, Consiliul Municipal Vatra Dornei, SALVAMONT VATRA DORNEI, Euroski – Scoala de Schi, Ski Stop – Pârtia Veverița, SASAdventure. 

Parteneri media:  Orion Media Vatra Dornei, Radio Dorna, Bucovina TV, TV PLUS Suceava, As TV, Impact Fm Radio, Radio Transilvania, Ziarul Răsunetul.

Succesul Cupei Dorna Medical, în cifre

Anul de debut, 2005: 102 participanți. A fost, fără doar și poate, anul de grație pentru Ilie Groza și Andreas Banu, cu o performanță competițională de un minut și câteva secunde, câștigătorii primei cupe Dorna Medical

Anul 2017: 128 participanți. Emanuel Rusu, dorneanul care a coborând de pe pârtie într-un minut, 16 secunde și o sutime (01:16.01).

Anul 2018: 140 participanți. Câștigător, Gabriel Todașcă, cu un minut, 24 de secunde și 66 de sutimi (01: 24:66) până la linia de finish.

Anul 2019: 162 participanți. Anul în care istoria câștigului se repetă, Gabriel Todașcă adjudecându-și pentru al doilea an consecutiv marele premiu, cu doborârea propriului record.

Anul 2020:  Hai să-l scriem împreună

Și încă ceva: la Cupa Dorna Medical, vârsta nu cunoaște limite! Cum ți se pare asta? De la 4 la 67 de ani, adică vârstele potrivite pentru a răspunde unor noi provocări. 

Mesaj de la organizatori

Roman Boca, manager Dorna Medical: „Acest proiect, Cupa  Dorna Medical la schi alpin și snowboard, este unul de suflet pentru noi, și de la început ne-am propus să promovăm, prin ceea ce facem, SĂNĂTATEA PRIN MIȘCARE. Și nu am nevoie de statistici pentru a realiza că SCOPUL E ATINS de fiecare dată. 162 de concurenți de toate vârstele, de la patru anișori la 67 de primăveri, au concurat în anul 2019 pe Pârtia Veverița.

Așadar, ți-am oferit cel puțin un motiv serios pentru care să vii în Țara Dornelor, destinația de ecoturism a Bucovinei, cea care îți oferă în această perioadă condiții foarte bune pentru practicarea sporturilor de iarnă pe pârtiile: Veverița și Parc din Vatra Dornei și pe pârtia Cârlibaba. Te așteptăm!

Galerie foto

Distribuie

Informaţiile publicate de taradornelor.ro pot fi preluate doar cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
În redactarea acestui articol s-au folosit informații de pe platforma Cupa Dorna Medical.
Sursa foto: Orion Media Vatra Dornei

ULTIMELE ARTICOLE

Meniu