Țara Dornelor se mișcă!

Indiferent de vreme sau vremuri, Țara Dornelor se mișcă. Odată cu ea, ne mișcăm și noi și vă aducem ediția cu numărul 3 a gazetei destinației de ecoturism.  

Cu drag de natură și dor de ducă

În acest nou număr al gazetei de ecoturism Țara Dornelor, vă lansăm câteva provocări în încercarea de a vă împrieteni și mai mult cu farmecul natural al zonei și cu activitățile pe care le pregătim în această primă parte a anului. Iar pentru că în ciuda situațiilor generate de pandemie, care ne-au scos din zona de confort, continuăm să visăm la natură și duca de acasă, iată ce veți putea afla în ediția cu numărul trei! 

Despre #numărul3

Ce facem noi în vremuri de pandemie? Facem să fie bine pentru comunitate și oaspeții ei. Asta înseamnă că implicăm activ membri ai comunității într-o rețea integrată de produse și servicii turistice locale. Prin intermediul acesteia, ne dorim ca vizitatorii să beneficieze de adevărate experiențe pentru minte, corp și suflet, gândite în acord cu protejarea naturii și a biodiversității acesteia. La schimb, comunitățile primesc bunăstare pe termen lung și satisfacția că zona este căutată de iubitorii de natură, de autentic și de frumos. 

Sezonul faptelor bune e despre cum poți contribui și tu, în 3 pași simpli,  la crearea unei hărți digitale cu casele tradiționale din Bucovina. Detalii la pagina 2.

Ecoturism, de la definiție la practică. Clarificări pe subiect ne aduc doi ecoturiști veritabili, de la Asociația de Ecoturism din România, în mini-interviul de la pagina 3. 

#GISTAREADEBINE sau cum reușește un nou producător local să intre pe piață cu sortimente de brânză care alimentează atât coșul zilnic, cât și gusturile copilăriei! Detalii la pagina 5. 

Acasă la oamenii locului, din Dorna Arini. Cât s-o luați la pas, călare sau în șaua bicicletei, ori chiar cu barca pe Bistrița, la aflat legende locale, meșteșugul sculptatului în lemn și locuri numai bune de odihnit și potolit foamea după atâta cutreierat.  Am povestit pe larg la pagina 6.

7 curiozități cu și despre veverița Mariana la care ne-a răspuns Cristina Bucșă,  muzeograf dornean și biolog pasionat de tot ce mișcă în jur, dar în special de plantele și animale din zonă. 

Porția de divertisment din ediția asta a luat și ea urma veverițelor, într-un format numai bun de descâlcit cuvinte încrucișate, marca George Hudiță. 

SPUNE: BRÂNZĂĂĂ! Și de data asta am lăsat obiectivul foto să vorbească de la sine despre frumusețea naturală a Țării Dornelor, sub semnătura unuia dintre cei mai apreciați fotografi de natură din România, Mihai Moiceanu.  

Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus, pe scurt, povestea gazetei noastre, așa! 

Împreună promovăm Țara Dornelor

Împreună promovăm Țara Dornelor

Nu uitați, puteți contribui chiar voi la conținutul gazetelor viitoare, dacă:

 

Doriți să promovați:

  • o activitate
  • o fotografie
  • o pictură
  • un proiect
  • un eveniment 
  • o afacere locală

Propunerea se înscrie într-una din temele:

  • ecoturism
  • evenimente/noutăți din Țara Dornelor
  • interviuri
  • bune practici în turism 
  • proiecte de voluntariat/ antreprenoriat local – legate de natură și de ocrotirea acesteia
  • produs în Țara Dornelor

Vă invităm să ne transmiteți materialele (text și foto) până la data de 1 septembrie 2021 pe adresa contact@taradornelor.ro. Noi vom analiza conținutul și vă vom comunica dacă și în ce condiții va fi publicat în următoarea gazetă. Ediția cu număr 4 este programată pentru lansare în luna octombrie 2021. Până atunci, inspirație și mult succes!

Cu cine am făcut echipă la #numărul3

🎨 Grafică și design & 💡 concept cuvinte încrucișate: George Hudiță – @HubisLab

💻 Consultanță și web-design: Andrada Tempelean

✏️ Realizare conținut: 

Carmen Chasovschi, coordonator proiect PORT Cultural și coordonator al Oficiului pentru Relații Internaționale și Afaceri Europene, Universitatea Ștefan cel Mare –  Suceava.

Cristina Bucșă, muzeograf în cadrul Muzeului de Științele Naturii și Cinegetică Vatra Dornei și biolog pasionat.  

Andrei Blumer – președintele Asociației de Ecoturism din România (AER).

Bogdan Papuc  – director executiv al Asociației de Ecoturism din România (AER).

Roman Mezdrea – antreprenor local, făbricuța de brânzeturi La Izvorul Dornei din Poiana Stampei.

📷 Foto articole/secțiuni: Călin Gabor; Centru de Publicitate Turistica by viewer.ro; Mihai Moiceanu; Horațiu Popa; Grig Bute.

🤲Finanțatori: Romanian-American Foundation și Fundația pentru Parteneriat, în cadrul programului comun „Green Entrepreneurship – Dezvoltarea economică durabilă prin ecoturism”.

🤗 Mulțumim, tuturor și fiecăruia în parte! Să ne RE – auzim, citim, vedem, sănătoși!

Contact

Dacă vi se par interesante subiectele abordate în această ediție, puteți descărca gazeta aici! La schimb, vă solicităm adresa de e-mail care ne ajută să știm cine e interesat de munca noastră și să putem stabili o eventuală conexiune. Iar dacă sunteți din/în destinație și vă doriți un exemplar în format fizic, scrieți-ne un mesaj și venim să vi-l aducem personal! 

Vă mulțumim!

DISTRIBUIE

Articol conceput și editat de Monica David, specialist PR al AETD.
Informaţiile publicate de taradornelor.ro pot fi preluate doar cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

ULTIMELE ARTICOLE

Meniu