În Ţara Dornelor, cu o curiozitate de copil

Anul acesta m-a prins 1 iunie în Ţara Dornelor, la inaugurarea Centrului de Vizitare al Parcului Naţional Călimani. Chiar dacă nu am fost aproape de copilul meu, am trăit ziua descoperind, cu bucurie şi curiozitate inocentă, tot felul de lucruri noi. Curiozitatea ne face să călătorim şi să căutăm experienţe şi locuri inedite, altfel nu ne-am afla împreună aici, eu scriind despre destinaţii, tu citind. Dar sunt sigură că ai trăit şi tu momente în care ţi-ai dat seama că, din perspectiva unui adult, iei lucrurile de-a gata, fără să mai întrebi „de ce?” sau „ce e asta?”. În cele două scurte zile petrecute în Ţara Dornelor m-am jucat, am râs, dar m-am şi ruşinat atunci când mi-am dat seama câte noutăţi îmi ascunde încă natura şi lumea din jurul meu. Trebuie doar să las resemnarea şi jena deoparte şi să întreb. Bineînţeles, cineva trebuie să-mi şi răspundă. Aşa că voi începe lista mea cu ceea ce nu ar trebui să fie o curiozitate în orice destinaţie te-ai afla, anume existenţa unui centru de vizitare modern şi interactiv.

Text: Roxana Farcă