Și când spunem mare, ne referim nu doar la suprafața totală de 695 de hectare pe care o ocupă, ci și la faptul că, Tinovul de la Poiana Stampei, reprezintă cea mai mare rezervație de turbă din România. Per total, în Țara Dornelor, au fost semnalate 23 de tinovuri. Două dintre acestea, Tinovul Mare de la Poiana Stampei și Tinovul Mic de la Șaru Dornei, se pot și vizita, de-a lungul unor poteci din lemn, care le străbat. Iar pentru că li s-a dus vestea, cele două tinovuri din Țara Dornelor sunt luate la pas de tot mai mulți drumeți. Lucru care ne bucură, dar ne și responsabilizează, devenind tot mai important să menționăm în ce condiții se pot vizita ele, mai ales că sunt zone protejate.
Unde se află?
Pe teritoriul comunei Poiana Stampei, la aproximativ 20 de kilometri de Vatra Dornei, pe drumul E58, direcția spre satul Dornișoara. De aici, urmând indicatoarele spre Tinov se înaintează aproximativ 4 kilometri, pe un drum pietruit, până la panoul informativ, amplasat pe partea dreaptă, lângă fosta cale ferată, care semnalizează accesul în rezervație.
Cum se vizitează
Poteca tematică Tinovul Mare Poiana Stampei a fost amenajată de-a lungul unui traseu de vizitare care se desfășoară, liniar, pe un podeț de lemn care traversează tinovul, pe o distanță de aproximativ 1 kilometru. Starea podețului este foarte bună, acesta fiind refăcut complet în vara anului 2020. De-a lungul podețului din lemn, din loc în loc, vei întâlni panouri de interpretare turistică, în limba română, ce îți vor oferi informații importante despre tinov: cum s-a format, ce plante și animale se adăpostesc aici și de ce e important să păstrăm acest loc așa cum l-am găsit.
Timp de parcurgere: aproximativ 1 h, dus/întors, de mers lejer.
Ce este un tinov?
Tinovul este o zonă umedă și mlăștinoasă în care se acumulează turba. De aici și denumirea mai populară de turbării. Care nu sunt altceva decât soluri bogate în materie organică provenită de la plante, slab sau deloc descompusă din cauza lipsei oxigenului. Turba este un tip de cărbune inferior care se utilizează ca îngrășământ natural în agricultură, combustil cu valoare calorică scăzută, sau în obținerea fibrelor textile. În construcții este folosită ca izolator termic la geamuri sau pivnițe, ca așternut absorbant sau sub formă de plăci ori cărămizi de construcție. De asemenea, fibrele și praful de turbă sunt adesea utilizate la ambalarea obiectelor fragile.
De ce rezervație naturală, sit Natura 2000 și sit RAMSAR
Pentru că Tinovul Mare Poiana Stampei adăpostește habitate și specii de interes comunitar, dintre care turbăriile active și cele cu vegetație forestieră sunt foarte importante, cu atât mai mult cu cât, la nivel european, acestea sunt deja rare.
Vegetația
Mușchiul de turbă care apare sub formă de mușuroaie; pedicuța, brădișorul, feriga, bumbăcărița, vițelarul, nu-mă-uita, rusulița, mâna Maicii Domnului, păiușul, iarba albastră, rogozul, sunt câteva dintre plantele care alcătuiesc vegetația acestui tinov. Dintre plantele lemnoase, alături de pin și molid vom întâlni mesteacănul, ienupărul comun și cel pitic, aninul alb și iova.
Fauna
Din fauna tinovului de la Poiana Stampei se ramarcă diferite specii de gândaci și păduchi de plante, păianjeni, libelule, ploșnițe de plante, fluturi, cărora li se adaugă animale mici, precum salamandra, tritonul carpatic – specie de interes comunitar, șopârla de munte, broasca roșie de munte, șarpele de apă și brotăcelul. Păsări întâlnite: șorecarul (ocrotit prin lege pentru foloasele pe care le aduce prin stârpirea rozătoarelor), ciocănitoarea pestriță, cinteza, măcăleandrul.
Descoperă ariile protejate din Țara Dornelor
Material realizat în cadrul proiectului Ecoturism în ariile naturale protejate din Țara Dornelor, implementat de Asociația de Ecoturism Țara Dornelor prin programul Spații Verzi, componenta Arii Naturale Protejate, finanțat de MOL România și Fundația pentru Parteneriat.
Acest material exprimă exclusiv opinia autorului. Fundația pentru Parteneriat și MOL România nu pot fi făcute în niciun fel răspunzătoare de felul în care s-au folosit informațiile cuprinse în materialul prezentat.
Informaţiile publicate de taradornelor.ro pot fi preluate doar cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Editor: Monica David, specialist PR al Asociației de Ecoturism Țara Dornelor
Design: Andrada Tempe, Specialist marketing online
Foto credit: Călin Gabor; Centru de PublicitateTuristică by viewer.ro