Iată ce poți afla răsfoind gazeta destinației de ecoturism Țara Dornelor:
✍️ NOI & ECHIPA EXTINSĂ. Câteva gânduri din culisele adaptării noastre la situația actuală, ca ONG local axat pe dezvoltarea zonei prin ecoturism.
🆕 NOUTATE ÎN PANDEMIE. Despre experiența primului EcoBrunch din Țara Dornelor, organizat în septembrie 2020, la Panaci.
🧶 DEBUT. Unde și datorită cui au apărut primele suveniruri și articole de îmbrăcăminte cu imaginea ecoturistică a Țării Dornelor?
🔊 LA POVEȘTI. Ce afli când stai de vorbă cu oameni care ți-au fost exemplu de mobilizare fără precedent în vreme de pandemie. Cu și despre „Împreună ajutăm Vatra Dornei”, în interviul cu Adriana Frasin, co-inițiatoarea proiectului.
👀 PLIMBĂRI. Ce detalii și imagini extraordinare pot surprinde niște ochi străini când ajung la Panaci, sau în alte locuri din Țara Dornelor. Noi, localnicii, le mai vedem oare?! Orice-ar fi, ne ajută Sabina Dulgheriu, de la blogul Taraba cu Amintiri.
🍲 BUCATE LOCALE. În exclusivitate, Andrei Chirilă, de la Păstrăvăria lui Andrei, dezvăluie pentru voi două rețete de toamnă numai bune de pus în practică și apoi direct pe felia de pâine, sau la păstrare în cămară!
🏡 SUGESTII DE CAZARE DIN REȚEAUA ECO. Când vrei să schimbi peisajul de la tine de acasă, hai la pensiunile din Țara Dornelor! Aici vei avea posibilitatea să lucrezi în liniște, dar și să fii răsfățat, mai ceva ca la mama acasă!
🔎 ÎNCURCĂ-I DRACE! La final sunteți invitații speciali ai lui George Hudiță să vă antrenați puțin mușchii minții cu un niște cuvinte încrucișate, special create de el pentru aventurierii sporturilor de iarnă! Să vedem, deci, cum stai cu porția de divertisment.
📷 SPUNE: BRÂNZĂĂĂ! Când în sfârșit deschizi larg fereastra și îți dai voie să visezi! Povestea în imagini a unui ou special, oferită pentru cititorii gazetei de Centrul de Publicitate Turistică by Viewer.ro.
Atât și nimic mai mult! Intrați de vă descărcați gazeta și dați-ne de veste cum vi s-a părut, dacă simțiți s-o faceți! Noi vă mulțumim în avans!