Ce este ecoturismul?

Ecoturismul este forma de turism în cadrul căreia turistul experimentează natura şi cultura locală, urmărind:

• producerea unui impact negativ minim asupra naturii şi culturii locale;
• conservarea activă a naturii şi moştenirii culturale a zonei vizitate;
• utilizarea serviciilor locale;
• înţelegerea elementelor naturii şi culturii locale;
• contactul direct, nemijlocit cu localnici şi agentul de turism local, facilitat de dimensiunile reduse ale grupurilor de vizitatori;

Un aspect la fel de important este determinarea unor aşteptări realiste ale clientului, prin realizarea unui marketing corect. („Ecoturism în Romania – De ce şi pentru cine?”, WWF Programul Dunăre Carpaţi România, 2007)

Ecoturismul înseamnă o atitudine responsabilă faţă de valorile naturale şi culturale ale unei zone, atât din partea vizitatorilor cât şi din partea celor care organizează şi desfăşoară această activitate economică. Dincolo de atitudine, ecoturismul reprezintă o modalitate efectivă de a conserva natura în general, peisajul şi în special acele areale fragile sau cu o valoare deosebită, ce reprezintă de fapt resursa de bază pentru această activitate economică. Protecţia şi conservarea acestei resurse reprezintă nu doar o necesitate pentru dezvoltarea prezentă şi viitoare a zonei ci şi o activitate ce necesită resurse financiare şi umane, înţelegere şi suport public.

Prin ecoturism se doreşte ca o parte din beneficiile ce rezultă din turism ca activitate economică să fie direcţionate către protecţia acestor elemente ce constituie potenţialul turistic al zonei şi sunt promovate ca atare.

Ecoturismul îşi doreşte să se constituie într-o oportunitate de învăţare, de cunoaştere. Astfel, vizitatorii trebuie să beneficieze de acces la informaţiile despre zona vizitată, să aibă oportunitatea de a afla noi informaţii despre valorile naturale ale zonei, istoria sa, tradiţii, obiceiuri, etc, atât prin mijloace non-personale cât şi în mod direct, de la operatorii de turism cu care intră în contact şi de la localnici.

De ce ecoturism în Ţara Dornelor?

În special după 2000, în zonele cu tradiţie turistică şi potenţial deosebit (ex. Maramureş, Bucovina, zona Bran, etc) turismul rural s-a dezvoltat într-un ritm destul de rapid, dar nu neapărat într-un mod unitar şi în direcţia potrivită pentru a fi sustenabil.

Zonele rurale, în special cele de munte, sunt caracterizate printr- un mediu natural, cultural şi economic fragil. Pentru a putea reprezenta o activitate economică profitabilă şi sustenabilă, dezvoltarea turismului în astfel de zone trebuie să utilizeze responsabil componentele cu valoare turistică şi să conserve pe cele mai fragile şi mai deosebite. În acest scop, dezvoltarea unei astfel de zone are nevoie de o viziune unitară şi de o foarte bună planificare şi organizare pe termen lung. De asemenea, dată fiind extinderea permanentă şi dinamica foarte accentuată a pieţei turistice, succesul dezvoltarii unei zone turistice stă tot mai mult în modul şi măsura în care se reuşeşte identificarea şi punerea în valoare a acelor elemente de unicitate şi specificitate.

Necesitatea unei altfel de abordări

Ţara Dornelor reprezintă o depresiune intramontană relativ restrânsă, ce beneficiază la modul general de o natură şi un mod de viaţă tradiţional încă bine păstrate,fapt ce o face sa fie una din zonele din nordul ţării preferate pentru turismul montan activ, pentru odihnă şi relaxare, pentru sporturi de iarnă.

Dezvoltarea turismului în această zonă reprezintă în primul rând o necesitate în vederea susţinerii economiei locale bazate în acest moment pe valorificarea, în mare parte primară, a resurselor locale prin zootehnie, industria alimentară şi industria lemnului.

Unele elemente cu valoare turistică pentru zonă impun valorificarea printr-o altfel de abordare, care să urmărească în egală măsură reducerea la minim la impactului asupra mediului:

• Existenţa unor arii protejate de interes naţional şi situri Natura 2000. Unele dintre acestea reprezintă deja, altele pot reprezenta în viitor obiective de interes pentru turism însă integrarea lor în dezvoltarea locală trebuie să ţină cont în primul rând de regimul de protecţie al acestora. Astfel de abordări sunt promovate şi susţinute şi de liniile de finanţare pentru siturile Natura 2000.
• Existenţa Parcului Naţional Călimani. Masivul Călimani reprezintă deja unul din reperele turistice ale zonei, însă acest statut atribuit începând cu anul 2000 impune aceeaşi necesitate de a dezvolta forme de turism care să respecte acest statut şi obiectivul acestuia de conservare a cadrului natural cu o valoare deosebită. În Ţara Dornelor se află comunităţi umane a căror existenţă este legată de la începuturi de masivul Călimani prin valorificarea resurselor naturale. Aceste legături se menţin în continuare, Parcul, situat în partea superiară a masivului, neputând fi izolat, resimte direct sau indirect efectele acţiunilor umane din afara limitelor sale. Astfel, o parte dintre obiectivele Parcului este de dorit şi este firesc să se răsfrângă asupra comunităţilor învecinate.Dezvoltarea inadecvată a turismului, în special în comunităţile învecinate PNC, unde activităţileturiştilor sunt legate de Parc poate reprezenta o potenţială ameninţare pentru calitatea peisajului şi menţinerea echilibrului naturii.
• Dezvoltarea turistică viitoare a zonei depinde de menţinerea peisajului dornean, ce reprezintă o resursă în sine pentru turismul rural (al cărui specific este dat de păstrarea activităţilor tradiţionale ce contribuie la menţinerea echilibrul natural, de stilul arhitectural specific zonei, de tradiţii, obiceiuri, costume populare şi de frumuseţea naturii).

Prin specificul său, ecoturismul este una din cele mai adecvate abordări necesare pentru o dezvoltare durabilă a zonei.