ASOCIAȚIA AETD
Asociaţia de Ecoturism Ţara Dornelor (AETD) a luat naştere din dorinţa de a promova şi sprijini pe cei care prin activitatea lor contribuie la dezvoltarea unui turism de calitate, care oferă turiştilor o experienţă autentică, în produsele turistice ale cărora sunt integrate şi promovate valorile şi resursele locale şi care dau dovadă de responsabilitate faţă de natura şi valorile culturale tradiţionale din Ţara Dornelor.
Astfel, în urma unor serii de întâlniri publice organizate în cadrul proiectului „Ecoturism în Ţara Dornelor” în iunie 2010, şi-au dat mâna ca parteneri reprezentanţi ai sectoarelor public şi privat din domeniul turismului, protecţiei naturii şi administraţiei publice din zonă: operatori turistici (pensiuni şi activităţi turistice), Serviciul Salvamont Vatra Dornei, Administraţia Parcului Naţional Călimani, Primăria Şaru Dornei, precum şi persoane fizice implicate în aceste domenii de activitate.
Obiectivul general al AETD
Obiectivul general al AETD este cel de a sprijini o dezvoltare echilibrată şi sustenabilă a zonei Ţara Dornelor prin intermediul unui turism responsabil şi conştient faţă de impactul negativ pe care îl poate avea asupra zonei, a unui turism ce contribuie la dezvoltarea economică a zonei prin integrarea resurselor locale, a unui turism ce oferă vizitatorilor o experienţă autentică, centrată pe natura şi civilizaţia locurilor, având savoarea, naturaleţea, farmecul şi tihna specifice vieţii la munte în Ţara Dornelor.
Ce ne propunem?
AETD îşi propune să contribuie activ la dezvoltarea Ţării Dornelor ca destinaţie ecoturistică prin:
- Promovarea valorilor naturale şi tradiţionale prin intermediul produselor şi serviciilor ecoturistice şi păstrarea acestor valori;
- Promovarea ecoturismului ca instrument de dezvoltare economică locală;
- Încurajarea utilizării resurselor locale de către ofertanţii de produse turistice;
- Crearea şi menţinerea unui sistem de servicii turistice de calitate;
De asemenea, acţiunile pe care ni le propunem sunt orientate în beneficiul întregii zone, fiind menite să contribuie la: creşterea gradului de conştientizare asupra valorilor naturale şi culturale locale, dezvoltarea infrastructurii şi produselor ecoturistice, promovarea zonei, promovarea altor produse locale, păstrarea valorilor culturale locale etc.
Membrii AETD constituie o reţea locală de produse şi servicii reunite sub sigla Asociaţiei (semn distinctiv pentru produsele ecoturistice ale reţelei Ţara Dornelor). La baza selecţiei membrilor noştri stau o serie de criterii menite să asigure garanţia unor produse ecoturistice. De asemenea, o parte din membrii acestei reţele sunt certificaţi ca şi produse ecoturistice prin sistemul de certificare EcoRomânia, al Asociaţiei de Ecoturism din România.
Proiectul este finantat prin intermediul programului “Green Entreprenuership – Dezvoltarea Destinațiilor de Ecoturism din România”, un program comun al “Romanian-American Foundation si Fundația pentru Parteneriat”
MEMBRI
Asociaţia de Ecoturism Ţara Dornelor (AETD) este un parteneriat între sectoarul public şi cel privat ce reuneşte actori locali din Ţara Dornelor care activează în domeniile: turism, conservarea naturii şi dezvoltare locală.
Alături de reţeaua de servicii ecoturistice, AETD doreşte să dezvolte o reţea locală de factori interesaţi şi factori de decizie care să faciliteze dialogul, consensul şi colaborarea necesare pentru dezvoltarea eficientă, unitară şi coerentă a unui turism responsabil şi de calitate în Ţara Dornelor. Un astfel de parteneriat este esenţial în vederea armonizării obiectivelor de dezvoltarea economică şi socială cu cele de protecţie a peisajului, resurselor naturale şi patrimoniului natural din Ţara Dornelor.
AETD consideră funcţionarea unui astfel de parteneriat ca o condiţie de bază pentru dezvoltarea sustenabilă a zonei.
AUTORITĂȚI PUBLICE LOCALE
- Primăria Şaru Dornei
- Administraţia Parcului Naţional Călimani
- Serviciul de Promovare şi Dezvoltare a Turismului şi Salvamont Vatra
PERSOANE JURIDICE PRIVATE
- Tur-operatori ce organizează activităţi turistice;
- Călimani Mountain Rangers / Centrul de echitaţie Neagra Şarului;
PENSIUNI
- Pensiunea „Poiana Izvoarelor”
- „Casa Doina„
- „Lupul și Scufița Roție„ – camere de închiriat
- Pensiunea „Valea Dornelor”
- Pensiunea „Doru Muntelui”
- „Casa Baltagul„
- Casa „Florea”
- Pensiunea „Poiana„, Poiana Negri
- Pensiunea „Perla Călimanilor”, Gura Haitii
- Pensiunea „Poarta Călimani”, Gura Haitii
- Pensiunea Bâtca Tisei, Negra Șarului
- Pensiunea „Evia”, Neagra Șarului
- „Dorna Park Adventure” – camere de închiriat, Neagra Șarului
- Pensiunea „Elena”, Drăgoiasa
- „Casa Răzeșului”, Drăgoiasa
- „Pensiunea Melios”
- „Pensiunea Oița”
- „Pensiunea Coliba Plutașilor”
- Ioniţă Alina
- Iordache Mihaela
- Vleju Mihai
Aderare la AETD
Ce avantaje oferă statutul de membru?
Asociaţia îşi propune să asigure membrilor săi:
- includerea într-o reţea locală de produse şi servicii ecoturistice de calitate;
- promovarea la nivel regional, naţional şi internaţional prin intermediul site-ului, prin materiale informative, prin participarea la târguri de turism, organizarea de evenimente, ş.a.;
- instruire şi consultanţă în domeniu;
- posibilitatea de utilizare a unui sigle ce va funcţiona ca o marcă locală pentru produsele şi serviciile din cadrul reţelei AETD
- posibilitatea de certificarea în sistemul Eco-România
- posibilitatea de implicare în proiecte vizând dezvoltarea turismului în zonă, etc.