Țara Dornelor a trecut testul solidarității în vreme de pandemie

Țara Dornelor a trecut testul solidarității în vreme de pandemie

 

Am decis să luăm o mică pauză de la activitățile devenite cotidiene pentru a reflecta puțin la toată această perioadă. Și ne-am dat seama că simțim acut nevoia de a transmite un mesaj de mulțumire către toți cei care ne-au fost alături, chiar și de la distanță! 

Da, facem parte dintr-o comunitate mică, aflată în continuă dezvoltare, pentru care șocul social și economic generat de pandemia cu COVID-19 este la fel de puternic precum un tsunami. Da, facem parte din județul Suceava, aflat în epicentrul îmbolnăvirilor cu COVID-19. Da, și nouă ne-a fost teamă și ne-a fost greu să vedem cum afaceri locale pun lacătul pe ușă și nu știu încotro îi va duce ziua de mâine.

Și cu toate acestea, am simțit că suntem mai uniți ca oricând și i-am văzut pe OAMENII din spatele cortinei. Cei care au făcut mereu ca lucrurile să se miște, indiferent de situație. Ne referim aici la oamenii din Romanian American-Foundation și din Fundația Pentru Parteneriat, care, încă de la începutul crizei generată de pandemie, ne-au încurajat și ne-au susținut să continuăm munca, de acasă, la proiectul de dezvoltare economică locală prin ecoturism, în ciuda deznădejdii generale că turismul e compromis din toate punctele de vedere.  Atât pe noi, în Țara Dornelor, cât și pe colegii noștri, din rețeaua națională de destinații ecoturistice, Descoperă Eco-Romania, acest lucru ne-a mobilizat și ne-a responsabilizat și mai mult.  În tot acest interval de  6 săptămâni de muncă de acasă, colegii noștri Bogdan Papuc și Andrei Blumer, oamenii din spatele Asociației de Ecoturism din România,  au reușit nu doar să ne țină focusați pe obiectivul de a reuși și de aici înainte, în noua paradigmă a lumii noastre, ci și de a ne apropia mai mult între noi! Manageri de destinație, specialiști în marketing și comunicare, antreprenori locali cu afaceri în ecoturism, autorități publice locale. Pe lângă lecția solidarității umane, așa am învățat și lecția solidarității profesionale, cea care scoate la lumină ce este mai bun din fiecare. Cea în care oameni precum Mihai Moiceanu, unul dintre cei mai buni fotografi de natură din România, și Andrada Tempelean, specialist în marketing online care trăiește și lucrează, fără regrete, la țară, s-au oferit să ne inițieze în fotografia digitală și în marketingul online. Instrumente de lucru mai vitale ca oricând pentru segmentul de promovare turistică al oricărei destinații, care va intra și el într-o nouă eră.

Și nu sunt singurii care ne-au făcut viața mai ușoară în această perioadă, aflată abia la început. Mai sunt și partenerii noștri de la Bucowina Plus și Fundația Noi Orizonturi, printre primii care ne-au întrebat de sănătate, conștientizând dimensiunea dezastrului pentru sectorul turistic afectat de pandemie. Iar astfel de lucruri făcute la timpul lor, sunt de mare preț. De la toți acești oameni am învățat câteva ceva și am înțeles că nu suntem singuri, iar solidaritatea aceasta va fi cea care va împinge lucrurile înspre înainte și după perioada de carantină, când va trebui să reconstruim cărămidă cu cărămidă tot ce s-a dărâmat, sau e șubred și trebuie refăcut.  Aceasta este, însă, doar o dimensiune a tabloului nostru. Pentru că din el fac parte și campaniile umanitare, din Țara Dornelor, poate cele mai ample desfășurate vreodată pe plan local. 

Este vorba despre platforma online Împreună ajutăm Vatra Dornei, inițiată de trei dorneni inimoși: Adriana Frasin, Alexandra Țîmpău și Dr. Andreea Frasin, care au reușit o mobilizare fără precedent, printr-o abordare transparentă și o comunicare promptă, demne de toată aprecierea. 

Rezultatul: 

  • achiziția unui nebulizator și a consumabilelor necesare pentru Serviciul de Ambulanță Vatra Dornei;
  • peste 6000 de măști din bumbac 100% confecționate și distribuite local;
  • echiparea cadrelor medicale din spitalului municipal Vatra Dornei, din Maternitate, Policlinică, Ambulanță cu: 310 măști FFP2, 100 litri dezinfectant, 1000 de botoșei de unică folosință, 170 acoperitoare pantofi înalte, 75 de combinezoane, 3000 de bucăți mănuși UF, 100 de bucăți ochelari de protecție, 3 termometre non-contact, 100 de viziere;
  • 200 de coșuri de primăvară cu alimente de bază livrate, la domiciliu, persoanelor nevoiașe, înaintea sărbătorilor pascale. Încă 300 astfel de pachete vor fi pregătite în perioada următoare cu sprijinul producătorilor și comercianților locali: SC Dany Lily SRL (Adrian Crucianu), Matei Nicolae, Maspex Romania SRL, Coloana Center, Brutăriile Catrinuța, Cioată și Grohinschi.

Iar lucrurile bune nu se opresc aici! Mai există cel puțin două proiecte aflate în planul acestei echipe umanitare: unul care vizează achiziția de teste pentru depistarea COVID-19 și unul care vizează construirea unei platforme online pentru producătorii locali. Cum altfel să ne revenim mai repede dacă nu așa, încurajând producția și consumul autohtone?!

Firește, toate acestea s-au făcut cu OAMENI din toate domeniile de activitate, aflați în Țara Dornelor și în afara ei, chiar peste hotare. Oameni din organizații, firme și instituții precum: Crucea Roșie Vatra Dornei, Salvamont Vatra Dornei, Vatra Dornei Tineret, Organizația Tinerilor Dorneni, Rotary club „Dorna” Vatra Dornei, Centru de Publicitate Turistică –  VIEWER, Bucovina Off Road, Kaban. Iar cum, de multe ori, o imagine face mai mult decât o mie de cuvinte, Centrul de Publicitate Turistică by VIEWER ne-a amintit într-un mod luminos și luminat îndemnul central al campaniei umanitare: Împreună AjutămCu sprijinul Crucii Roșii Vatra Dornei, acest mesaj a fost a amplasat pe podul pietonal din centrul stațiunii Vatra Dornei, unde se află și în prezent.  (fotografia cu acest mesaj este cea de la începutul articolului)

  • Trusturile de presă locale, Orion Media Vatra Dornei, Monitorul de Dorna și Radio Dorna, au contribuit și ele la creșterea notorietății și eficienței acestor inițiative comunitare și la informarea promptă cu privire la măsurile autorităților locale, sau ale agenților economici din zonă, oferind astfel poza fiecărui moment în parte. Știm cu toții, informația este prețioasă pentru că înseamnă libertate, putere de decizie și de acțiune.
  • Cele 10 primării din Țara Dornelor și comuna Crucea și-au unit și ele forțele și eforturile financiare pentru achiziția unuI aparat de testare a COVID-19 în sistem Real Time PCR, plus a 3.800 de kituri de testare achiziționate cu sprijinul operatorilor economici: Maspex România SRL şi SC Eoliana SRL Vatra Dornei.
  • Omul și dorneanul Cristi Danileț, stabilit la Cluj, a venit și el, prin intermediul voluntarilor și partenerilor de la VeDem Just – Voci pentru Democraţie şi Justiţie, în ajutorul personalului medical din Vatra Dornei cu viziere, de mare folos în echipamentul necesar protecției.
  • Oamenii care au respectat măsurile impuse de autorități, înțelegând astfel să se protejeze pe ei și pe cei dragi, întregesc tabloul solidarității în timpuri de pandemie. În vreme ce locurile dragi din Țara Dornelor au devenit pustii, undeva, în casa și în conștiința fiecăruia s-a născut acel sentiment de apartenență și de dragoste față de natura cu care am fost înzestrați din belșug pe aceste meleaguri. Așa că, am ales să nu frecventăm, ca să nu abandonăm lupta, iar asta-i tot ce contează cu adevărat.

Acești oameni și mai mulți decât am putut noi cuprinde aici, aceste fapte și infinit mai multe sunt, au fost și vor fi posibile prin solidaritatea oamenilor din comunitățile noastre, mai mici sau mai mari. Și, credem noi, este doar începutul, pentru că de aici încolo vom avea de consolidat împreună speranța, încrederea și curajul fără de care n-ar fi posibil să mergem înainte. 

Vă mulțumim, oameni frumoși de pretutindeni! 

Cu apreciere și încredere, 

Echipa Asociației de Ecoturism Țara Dornelor (AETD)

[post-views]

DISTRIBUIE

Informaţiile publicate de taradornelor.ro pot fi preluate doar cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. În redactarea mesajului de mulțumire s-au folosit informații de pe pagina oficială de facebook – Împreună ajutăm Vatra Dornei, Monitorul de Dorna și Monitorul de Suceava.