CICLOTURISM

Experimentează ținutul verde pe două roți  în cei 150 de km de trasee pentru ciclism montan. Aici există o largă varietate de trasee, de la cele mai scurte și ușoare, care șerpuiesc prin satele pitorești din Depresiunea Dornelor, până la cele mai lungi și solicitante, care urcă până pe culmile golașe din Suhard, Giumalău și Călimani.

DRUMEȚII

Energizează-te la pas, în drumeție, în cei 420 de km de trasee montane din Țara Dornelor. Este un bun prilej de relaxare activă, de cunoaștere a zonei și de observare a naturii. Pe cont propriu, cu o hartă și echipament adecvat, însoțit de gazda casei sau de un ghid local. Adaugă pe lista ta de drumeții și traseul de nordic walking aflat chiar în Parcul Central din Vatra Dornei.

TIROLIANĂ ȘI ESCALADĂ MONTANĂ

Tiroliana îți oferă senzații tari, la înălțime, pe o distanță de 160 m lungime, chiar în centrul stațiunii Vatra Dornei, peste podul care traversează râul Dorna. Iar în inima masivului Rarău peste 50 de trasee de cățărat, cu grade diferite de dificultatea te așteaptă să le descoperi.

EASY-RAFTING ȘI CAIAC

În amintirea plutăritului, pe râul Bistriţa se organizează, de la debutul primăverii, plimbări cu barca gonflabilă. Descoperă Țara Dornelor și din caiac, ai posibilitatea să încerci această experiență în vecinătatea podului pietonal care leagă centrul vechi al orașului de Parcul Central.

CĂLĂRIE

Țara Dornelor îți oferă posibilitatea practicării turismului ecvestru fie că ești începător, prin lecții de inițiere și plimbări ușoare, fie că ești mai experimentat, prin excursii călare, pe trasee intinerante, de mai multe zile, cu campare la cort, sau trasee în stea, cu cazare la pensiune. Iarna poți admira peisajul feeric dintr-o sanie trasă de cai, într-o plimbare de câteva ore în Vatra Dornei, zona dealului Runc, sau Drumul Tătarilor, dar și în zona Negra Șarului – Gura Haitii.

SPORTURI DE IARNĂ

Țara Dornelor este un ținut al sporturilor de iarnă, unde poveștile încă se spun la gura sobei, iar distracția se dezlănțuie afară, la zăpadă! Aici ai parte de sporturi variate, antrenante și spectaculoase: schi de tură, schi alpin și snowboarding, sanie, bob și scheleton, escaladă pe gheață, snowtubing  și patinaj.

Unde? Pe cele 3 pârtii de schi alpin omologate, din Vatra Dornei, dar și pe cele două pârtii din Mestecăniș și Cârlibaba.

Merită știut, Pârtia Dealu Negru din Vatra Dornei este a doua ca lungime din țară, 3.200 de m. Și tot la Vatra Dornei, se află singura pistă naturală de sanie omologată, din S-E Europei.

TELESCAUN

Ca turist sau schior, admiri în toată splendoarea ei depresiunea Dornelor,  munții Rodnei și Călimani, într-o plimbare de 25 de minute cu telescaunul, pe o lungime de 3 km, din Vatra Dornei până la Dealu Negru, la altitudinea de 1301 m – Vf. Diecilor.

UTIL: Program de funcționare – de luni până duminică, între orele 10.00-16.00, pentru minimum 10 persoane.
Ultima urcare se face la ora 16:00! Detalii la telefon: 0744 587 537 sau în strada Negrești nr. 48, Vatra Dornei.