Țara Dornelor, promovare maraton: 3 evenimente de turism în trei săptămâni

Nouă horoscopul lunii februarie ne-a arătat drumuri de promovare prin toată țara și n-am vrut sub nicio formă să ne opunem prezicerilor astrale. Prin urmare, cei care ne urmăriți, știți deja că ne aflăm în plină campanie de promovare a destinației de ecoturism Țara Dornelor la târgurile naționale de turism, organizate în perioada de primăvară. După târgul de la Cluj, am ajuns la București și Timișoara, unde am avut parte de noi experiențe frumoase pe care vrem să le împărtășim cu voi

1. Cum a fost la Târgul de Turism al României de la București?

Desfășurat în perioada 20-23 februarie 2020, Târgul de Turism al României de la București, ne-a găsit în standul Bucovina, unde, alături de colegii de la Centrul Național de Informare Turistică Suceava, am prezentat vizitatorilor multitudinea de experiențe de care pot să aibă parte dacă aleg să-și petreacă vacanța aici.  Pe lângă turul mănăstirilor pictate din Bucovina, vizite la muzeele ouălor încondeiate de la Vama sau Ciocănești, excursie la Cetatea de Scaun a Sucevei, plimbare cu mocănița Huțulca de la Moldovița, am încurajat vizitatorii interesați să vină în Țara Dornelor, destinația verde a Bucovinei, pentru practicarea cât mai multor activități recreative: călărie, cicloturism, nordic walking, easy-rafting, tiroliană, drumeție montană, vizite la stâne turistice și în satele din Țara Dornelor, vizite în Tinovul Mic de la Șaru Dornei și Tinovul Mare de la Poiana Stampei, participarea la ateliere meșteșugărești specifice zonei – încondeierea ouălor, sculptură în lemn, țesut. Iar pentru ca aceste experiențe să fie cât mai plăcute și sigure, am recomandat implicarea ghizilor locali, dornici să facă și mai apropiată legătura dintre oaspeți-gazde și locurile cutreierate.

2. Pensiunea ecoturistică Elena din Panaci și festivalul Păstrăvului din comuna Ciocănești, premiate la gala ANTREC

Un element surpriză al târgului de turism de la București, l-au constituit premiile obținute de Pensiunea Elena, din satul Drăgoiasa, comuna Panaci, și de comuna Ciocănești, pentru festivalul Păstrăvului, în cadrul galei organizate de Asociația Națională de Turism Rural, Ecologic și Cultural din România (ANTREC). Vezi articolul complet.

3. Pentru prima dată la Timișoara

Întâlnirea cu timișorenii a avut loc în perioada 28 februarie – 1 martie 2020, la cel mai mare târg de profil din vestul țării: Târgul de Turism Vacanța. Și ne-a plăcut să vedem reacția vizitatorilor ajunși la standul Bucovinei care au avut numai cuvinte de apreciere legate de zona noastră, cu singura reținere legată de distanța și timpul de deplasare până la noi. Cu toate acestea, am făcut figură frumoasă printre timișoreni care au declarat că suntem una dintre cele mai frumoase și ofertante destinații de vacanță din România și că se bucură de faptul că ne întâlnesc pentru prima dată în cadrul acestui eveniment.  

„Ne dăm tot interesul ca turistul să se simtă bine la noi. Avem și avantajul unei zone foarte frumoase, oamenii sunt ospitalieri și cred că asta este cheia succesului. Le recomandăm celor care vin în zonă să viziteze mănăstirile cu fresce pictate, Țara Dornelor – unde pot face drumeții, excursii călare – , pot merge în Munții Călimani, au la dispoziție formele de turism activ – parapantă, river rafting, caiac, tiroliană -, Moldovița și muzeele ouălor încondeiate din Vama Moldovița și Ciocănești, dar și Centrul  de ceramică neagră de la Marginea”, a declarat colega noastră Cătălina Velniciuc, reprezentant CJ Suceava, pentru pressalert.ro. 

La evenimentele de turism prezentate în cadrul articolului, din partea Asociației de Ecoturism Țara Dornelor (AETD), a participat Cazimirciuc Maricica, managerul destinației de ecoturism. 

Următoarele întâlniri cu publicul călător, la el acasă

Târgul de Turism “Vacanța” de la Iași și “Salonul Bicicletei” de la București sunt alte două evenimente la care ne propunem să participăm în perioada următoare. Dar,  despre toate astea, într-un viitor articol. Între timp, vă invităm să vă luați inspirația și pofta pentru călătorie în Țara Dornelor, răsfoind și alte rubrici ale site-ului nostru. 

Țara Dornelor te reconectează la natură! 

AETD are misiunea de a promova și dezvolta ecoturismul în Țara Dornelor pentru a contribui la conservarea naturii și a veni în sprijinul comunităților locale din zonele cu valoare naturală. În acest fel, AETD contribuie la creșterea calității serviciilor legate de ecoturism și promovează natura ca element esențial al imaginii turistice a Țării Dornelor.

Distribuie

Informaţiile publicate de taradornelor.ro pot fi preluate doar cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.