Evadarea care te aduce mai aproape de natură!
Ca remediu împotriva stresului cotidian, Domeniile Dorna Escape îți oferă cadrul perfect pentru reconectarea cu natura. Iar lemnul este doar unul dintre elementele de conexiune cu atmosfera caldă și primitoare oferită de cabanele Escape.
Montana Lodge, situată la 5 minute de Vatra Dornei, și Nordic Vila, la 15 minute de oraș, sunt două dintre locurile de cazare care te îndeamnă la odihnă și relaxare în Țara Dornelor. O baie în ciubăr la Montana Lodge sau un gratar la Nordic Vila, admirând verdele naturii, vor fi oricând alegerea perfectă, fie vară, fie iarnă. Iar pentru că sunt situate în partea rurală a destinației, cele două locații devin puncte de plecare ideale către traseele montane din împrejurimi, dar mai ales din munții Călimani, cei mai tineri și mai înalți munți vulcanici din România. La asta se adaugă posibilitatea inițierii în călărie sau a plimbărilor călare oferite de Domeniul Cailor Bucovina, în imediată apropiere de Montana Lodge din Dorna Arini. Ori, poate, o aventură pe apă cu bărci pneumatice în avalul râului Bistrița Aurie, care străbate partea de S-E a destinației, oferind o priveliște încântătoare, care te poartă până la Cheile Zugrenilor.
✔ Facilități:
- 9 camere cu baie proprie; 7 cu paturi duble și două camere mai mici, cu un pat suprapus;
- living spațios de 60 mp;
- bucătărie complet utilată pentru 20 de persoane, cu priveliște minunată spre munții Călimani;
- terasă deschisă, prevăzută cu grătar;
- terasă închisă cu masă de ping-pong;
- ceaun cu trepied, în curte .
🔆 Special:
La cerere, gazdele Domeniilor Dorna Escape îți facilitează accesul la diferite experiențe ecoturistice de care poți avea parte în Țara Dornelor, cum ar fi: drumeții ghidate pe trasee montane omologate din Călimani, Suhard, Giumalău sau munții Bistriței; vizită ghidată la Centrul de Vizitare al Parcului Național Călimani sau în tinovurile din destinație; plimbări călare.
De asemenea, pe bază de precomandă, cu 24 de ore înainte, îți asigură meniuri cu mâncăruri tradiționale, cum ar fi: ciulama de ciuperci cu piept de pui, tochitură bucovineană, pui mocănesc, sarmale cu costiță și mămăligă, păstrăv prăjit cu mămăliguță și usturoi, papanași cu smântână și dulceață, clătite cu brânză de vaci și smântână.
Accesul la ciubăr la Montana Lodge se face contra sumei de 250 de ron pentru 2 zile. Negociabil pentru orice alt număr de zile, nu se închiriază doar o seară.
Notă: Ca parte a rețelei ecoturistice locale, Domeniile Dorna Escape susțin conservarea durabilă a Țării Dornelor. Cazându-te aici, contribui și tu la dezvoltarea comunității locale.
GALERIE FOTO
🗺 Locație: Șaru Dornei nr. 9B, situată la 15 kilometri de Vatra Dornei
🛌 Capacitate: 14-22 adulți în 9 camere cu baie proprie
💳 POS pentru plata serviciilor cu cardul.
🎫 Acceptă vouchere și carduri de vacanță
📞 Contact:
Telefon: +40 753 928 704 –George Chiruță
E-mail: cabanaescapebucovina@gmail.com
Website: www.dornaescape.ro
Facebook: @Domeniile Dorna Escape – Vatra Dornei
Instagram:@DornaEscape