Câștigă o experiență inedită în Țara Dornelor, la Salonul Bicicletei 2024!
Descoperă frumusețea naturii pe două roți și bucură-te de o experiență inedită în Țara Dornelor, destinația verde a Bucovinei, la Salonul Bicicletei 2024! Între 19-21 aprilie, standul Descoperă Eco-România de la Băneasa Shopping City devine poarta către aventura ta ecoturistică, unde ți-am pregătit o tombolă cu un premiu special.
Descoperă Țara Dornelor
În nordul Carpaților Orientali, în locul unde pădurile de brad și molid îți povestesc secretele naturii, iar izvoarele reci și aerul curat se împletesc cu ospitalitatea localnicilor, se află Țara Dornelor. Un izvor de verde care te va încărca cu energie, pedală cu pedală.
Cum poți câștiga
Înscrie-te la tombola „Descoperă Țara Dornelor pe bicicletă” organizată de Asociația de Ecoturism Țara Dornelor (AETD) la Salonul Bicicletei. Vino la standul nostru, împărtășește-ți pasiunea pentru explorare, completează formularul de înscriere, alătură-te comunității noastre online, prin like și follow pe facebook și instagram, și ai șansa de a câștiga un premiu de neuitat. Tombola este deschisă pentru toți vizitatorii standului Descoperă Eco-România, cu vârsta minimă de 18 ani.
Premiul include
- Sejur de două nopți, pentru două persoane, la Casa Emma din Vatra Dornei.
- Tur ghidat, cu biciclete incluse, pe traseul de cicloturism C1, de la Vatra Dornei la Cheile Zugrenilor, oferit de Bukowina Vintage Bikes.
- Prânz tradițional la Păstrăvăria La Poalele Călimanilor, sat Gura Haitii, comuna Șaru Dornei, județ Suceava.
Sejurul este valabil, pentru două persoane, în perioadele 20 mai – 20 iunie 2024 sau 9 septembrie – 27 octombrie 2024.
Parteneri locali
Alături de noi, Casa Emma, membru în rețeaua ecoturistică locală, îți va oferi confortul de care ai nevoie atunci când pui capul pe pernă și când pornești în zi cu un mic dejun copios. Partenerii de la Bukowina Vintage Bikes te vor echipa cu bicicletele potrivite și te vor ghida pe unul dintre cele mai itinerante trasee de cicloturism din Țara Dornelor, unde vei descoperi frumusețea peisajului și a culturii locale. La finalul turei, vei savura deliciile culinare pe bază de păstrăv, pregătite de familia Lemnaru, la Păstrăvăria La Poalele Călimanilor din Șaru Dornei, și ea parte a rețelei eco-locale.
Rămâi aproape
Tragerea la sorți va fi transmisă pe pagina noastră de Facebook. Fii cu ochii pe noi pentru a afla dacă norocul îți surâde!
Tu ești Eco-România
Nu rata șansa de a câștiga o experiență de neuitat în armonie cu natura la Salonul Bicicletei 2024. Pedalează spre aventura ecoturistică a anului și explorează frumusețea Țării Dornelor!