Târg’șorul Dornelor, savoare locală și voie bună!
Târg’șorul Dornelor, o experiență locală autentică în mijlocul Congresului European de Go, cunoscut ca regele sporturilor minții
Două premiere pentru Țara Dornelor, vara aceasta
În perioada 24-26 iulie a.c. va avea loc primul târg de produse locale din Țara Dornelor. Acesta este organizat cu prilejul găzduirii celui de-al 64-lea Congres European de Go care va avea loc, în premieră, la Vatra Dornei în perioada 22 iulie – 6 august.
În calitate de parteneri ai evenimentului, Asociația de Ecoturism Țara Dornelor (AETD) facilitează participarea producătorilor locali din destinația de ecoturism la Târg’șorul Dornelor. Acesta se va desfășura, în aer liber, în cadrul Complexului de agrement și loisir Vatra Dornei, lângă Sala Sporturilor, unde jucătorii de Go vor fi agrenați în competiții pe toată durata Congresului.
Oaspeți și gazde la târg’șor
La târg sunt așteptați peste 500 de oaspeți veniți din 36 de țări din Europa și din Asia, precum și localnici și turiști care ajung în Țara Dornelor în această perioadă.
În cadrul târgului, producătorii vor asigura atât mâncare caldă, cu specific local, gătită la ceaun sau pe plită, precum și preparate din carne, din pește, brânzeturi certificate ca produs montan, prăjituri și plăcinte, siropuri și dulcețuri. Nu vor lipsi nici suvenirele personalizate realizate de firme locale și de meșteri populari iscusiți. Țesături, costume tradiționale, sculpturi în lemn, ouă încodeiate sunt câteva dintre atracțiile care vor pune în lumină tradiția și cultura locală a zonei. Căsuțele din lemn care vor găzdui produsele locale sunt puse la dispoziție, gratuit, de Primăria Vatra Dornei, gazda evenimentului special.
Cel mai mare eveniment anual din Europa la Go, la Vatra Dornei
Congresul European de Go este cel mai mare eveniment anual din Europa la Go și atrage participanți din toate colțurile Europei și din țările asiatice cu o lungă tradiție a practicării acestui joc. Evenimentul din acest an, o premieră pentru România, este organizat de Asociația Dorna Go, Cubul CSM Dorna – Vatra Dornei și Federația Europeană de Go. În perioada de debut a Congresului, în Țara Dornelor, destinația de ecoturism a Bucovinei, și-au anunțat participarea inclusiv oficialități de la nivel național și internațional – cum este ambasadorul Japoniei.
Unde găsesti mai multe informații?
Informații despre târgul de produse locale se găsesc AICI, pe pagina de facebook evenimentului.
Totodată, încă din etapa pregătirilor, oaspeții din afara țării au avut parte de informații actualizate legate de Congres pe un website dedicat – https://egc2022.ro/ pus la dispoziție de organizatori.
Despre jocul de Go au vorbit într-un interviu pentru gazeta destinației de ecoturism Țara Dornelor cei doi instructori și promotori ai Go-ului la nivel național și internațional, Mihaela și Cătălin Țăranu. Interviul poate fi accesat aici.