Echipa de organizare
Nu rata oportunitatea de a fi parte din acest eveniment special, organizat de cu pasiune de Chef Andrei Chirilă de la Păstrăvăria lui Andrei din Țara Dornelor în parteneriat cu Asociația de Ecoturism Țara Dornelor și Haita Land.
Mărește miza
Dacă vrei să combini experiența brunch-ului cu alergarea montană sau ascensiunea pe două roți, atunci răspunde prezent și provocării Haita Challenge. Un eveniment dedicat pasionaților de munte și sport în aer liber, care se întinde pe două zile: 19 și 20 august. Ai ghicit, tot la Haita Land!
Fii sociabil, dă de veste și altora
Pagina de facebook a evenimentului te va ține la curent cu noutățile, deci ne vedem acolo. Ne-ar bucura și dacă ai da de veste prietenilor, cunoscuților din comunitatea ta.
Evenimente similare
Găsești mai jos o arhivă a evenimentelor culinare pe care le-am organizat în Țara Dornelor, de la pandemie până în prezent. Totul, din dorința de a sprijini conservarea patrimoniului local și autenticitatea experienței turistice prin intermediul gastronomiei în destinația verde a Bucovinei.
Așteptăm cu nerăbdare să te avem alături și să trăim, la înălțime, savoarea autentică a destinației de ecoturism Țara Dornelor. Vino să descoperi frumusețea acestui loc, să te bucuri de peisajele uimitoare și să pătrundem împreună în magia acestui colț de rai.
PS: Dacă dorești cazare în zonă, iată recomandările noastre!
Rezervă bilet, AICI!