Ia-ți porția de natură, cu ariile naturale protejate din Țara Dornelor

Multe dintre ariile naturale protejate din Țara Dornelor sunt valorificate în scop turistic şi educaţional. Hai să le descoperi! 

Noi, în Țara Dornelor, practicăm ecoturismul ca mijloc de dezvoltare a comunităților locale. Asta înseamnă, în primul rând, că integrăm ariile naturale protejate în oferta turistică a zonei. Cum facem asta, dar și ce tipuri de arii naturale protejate întâlnești în Țara Dornelor, îți povestim în cele ce urmează. 

Legătura dintre destinația de ecoturism și ariile naturale protejate

Una dintre prevederile legislației românești, în vigoare, spune că o „destinație de ecoturism trebuie să includă cel puțin o arie naturală protejată, care să fie parte integrantă a imaginii de marketing a destinației și să fie inclusă în oferta turistică.(*1)” Acest fapt ne indică legătura dintre destinația de ecoturism și ariile naturale protejate și atenția sporită pe care, atât managementul destinației, cât și cel al ariei protejate, trebuie să o acorde activităților care se desfășoară în acel areal. Pentru că da, ambele entități, alături de autoritățile publice locale, sectorul privat și mediul ONG,  trebuie să fie capabile să genereze și să susțină o Organizație de Management a Destinației, cu resurse și personal dedicat. 

Pentru vizitatori și comunitatea locală, acest regim special de protecție vine la pachet cu reguli mai stricte de vizitare, de amenajare și exploatare, în acord cu nevoia de conservare a biodiversității și, deci, a specificului natural, local. Dar asta nu înseamnă că ariile naturale protejate trebuie ferite de atenția și dorința oamenilor de  a le descoperi. Dimpotrivă! Corect și cumpătat valorificate, în scop turistic și educațional, acestea se pot transforma în adevărate oaze pentru recreere activă, mișcare și bunăstare.

Rețeaua ecoturistică locală

De-a lungul ultimilor ani, prin proiectele derulate în cadrul Asociației de Ecoturism Țara Dornelor, am reușit să creăm o rețea ecoturistică locală din care fac parte pensiuni, ghizi, meșteri și producători locali, administratori de arii naturale protejate. Toți aceștia se angajează să urmeze câteva criterii de bază, în acord cu nevoia dezvoltării economice pe termen lung, dar cu atenție sporită la conservarea mediului natural și cultural în care își desfășoară activitatea. La fel procedăm și în colaborarea cu autoritățile publice locale, școlile, liceele și entitățile cu rol determinant în consolidarea zonei din punct de vedere ecoturistic.

Cum aducem ariile naturale protejate mai aproape de oameni?

Încercăm să le integrăm cât mai adecvat în oferta turistică a zonei prin activități care nu pun presiune suplimentară pe mediul înconjurător, tot mai afectat de modul în care îi utilizăm resursele. Un exemplu în acest sens sunt pachetele de servicii ecoturistice pe care le-am dezvoltat în Țara Dornelor alături de ghizi locali, administratori de arii naturale protejate, muzeografi, producători și meșteri locali, pensiuni ecoturistice.  Prin aceste oferte, încurajăm consumul de experiențe locale prietenoase cu natura, organizate pentru grupuri mai mici de 15 persoane.  

Iată câteva variante pe care le ai la îndemână dacă ajungi la noi, singur sau însoțit de prieteni, colegi, familie: 

Recomandare: pe cât posibil, fără mijloace motorizate, care perturbă liniștea și traiul viețuitoarelor, afectând inclusiv calitatea experienței de vizitare. Orașul are destul zgomot și praf, haideți să-l tratăm cu liniștea și prospețimea muntelui! 

Toate ariile naturale protejate sunt la fel?

Nu! Potrivit Asociației de Ecoturism din România, în țara noastră “există mai multe tipuri de arii naturale protejate: unele de interes național, altele de interes comunitar (adică la nivelul Uniunii Europene), iar altele de interes internațional. De asemenea, din punct de vedere al modului de gestionare, se disting mai multe categorii. Fiecare astfel de categorie are propriile particularități referitoare la nivelul de protecție, scopul înființării și activitățile umane permise în interiorul acestora. Este important însă de reținut că desemnarea acestora a fost de regulă fundamentată pe criterii științifice, iar restricțiile în folosirea terenului și a resurselor din aceste zone au ca scop conservarea speciilor de faună, floră sau a habitatelor acestora.(2)

Așadar, în funcție de regimul de protecţie şi/sau conservare al fiecăreia, ariile naturale protejate de interes național și comunitar se clasifică în următoarele tipologii:

Rezervaţie ştiinţifică

Cum îi spune și numele, este o zonă administrată în principal în scop ştiinţific pentru a nu suferi transformări deoarece pe cuprinsul ei se găsesc plante și animale rare, de o importanță deosebită din punct de vedere științific sau pe cale de dispariție.

Rezervaţie naturală

Zone naturale în care se protejează o specie sau un mediu de viaţă important. Sunt permise acţiuni recreative, educative şi de cercetare.

Parc Naţional

Zone naturale în care se protejează peisajul şi specificul local, important şi datorită activităţilor umane tradiţionale desfăşurate în zonă. Sunt permise activităţi recreative şi educative, construire de infrastructură turistică (marcaje, cabane, refugii), activităţi umane de dezvoltare durabilă. 

Parc Natural

Zone naturale în care se protejează specii şi mediul lor de viaţă, reprezentative pentru natura României, cu o intervenţie minimă a oamenilor. Sunt permise activităţi recreative, educative şi de cercetare ştiinţifică, activităţi tradiţionale şi de construire a unui minim de infrastructură turistică (marcaje, refugii).

Sit Natura 2000

Zone naturale în care se protejează specii şi mediul lor de viaţă, importante la nivel european. Toate acestea depind de existenţa oamenilor şi de modul de viaţă tradiţional. Siturile de interes comunitar se pot suprapune parțial sau în totalitate peste arii naturale protejate de interes național sau internațional. Sunt permise activităţi recreative şi educative, de construire de infrastructură turistică (marcaje, cabane, refugii), activităţi umane de dezvoltare durabilă.

Monumente ale naturii

Sunt diverse specii sau elemente naturale, cu o întindere mai redusă sau punctuale, protejate fie în cadrul rezervaţiilor, fie în afara acestora. Obiectivul de gestionare al acestora este păstrarea lor intactă, fapt pentru care, în funcţie de gradul lor de vulnerabilitate, accesul populaţiei poate fi restricţionat sau interzis.

Descoperă ariile naturale protejate din Țara Dornelor

În cadrul destinației ecoturistice Țara Dornelor există nu mai puțin de 8 arii naturale protejate, clasificate ca arii naturale protejate de interes național și arii naturale protejate de interes comunitar (la nivelul Uniunii Europene). Multe dintre acestea sunt valorificate în scop turistic şi educaţional, existând o infrastructură adecvată vizitării, interpretării turistice și informării. Hai să le cunoști!

Ariile naturale protejate de interes național din Țara Dornelor

1. Parcul Național Călimani, o mândrie a nordului țării, recunoscut pentru  pădurile întinse de molid cu zâmbru (arbore relict glaciar), stâncăriile presărate cu tufărişuri de jneapăn cu smârdar (bujori de munte), pajiştile cu genţiene sau toporaşi, sclipeţi sau clopoţei, ierbivore de talie mare şi carnivore precum ursul, râsul şi lupul.

Pe lângă obișnuitele trasee montane de drumeție, aici veți găsi și câteva poteci tematice interactive, ușor accesibile familiilor cu copii. Pentru informații și tururi ghidate în Parcul Național Călimani, recomandăm o vizită la Centrul de Vizitare al Parcului Național Călimani.

2. Rezervația științifică Tinovul Mare este cea mai întinsă rezervație de turbă naturală din ţara noastră (681,8 ha), fiind o mlaştină oligotrofă, cu aspect de „tundră” de tip siberian. Acest tinov a fost declarat monument al naturii în 1955. Importanţa științifică a acestei rezervații constă în aciditatea straturilor de mușchi care a permis păstrarea nealterată a polenului depus în straturile de turbă de-a lungul zecilor de ani. Aici veți găsi și o mică plantă carnivoră, roua-cerului, adaptată la viață acidă a tinovului. 

🥾Tinovul Mare Poiana Stampei este străbătut de un pod din lemn lung de 990 m care permite vizitarea rezervației și aflarea de informații inedite, prezentate prin panouri de interpretare turistică amplasate de-a lungul potecii tematice

3. Rezervația științifică jnepeniş cu pinus cembra, din Parcul Național Călimani, este o zonă naturală specială, de o deosebită importanţă științifică prin aceea că aici se găsește un arboret natural în amestec intim de molid şi zâmbru, unic în ţară şi foarte rar în Europa.

4. Rezervația naturală Tinovul Şaru Dornei se găsește în apropierea șoselei ce duce la Gura Haitii, înainte de a intra în comuna Șaru Dornei – în drum spre masivul Călimani. Este o mlaștină oligotrofă, cu un peisaj aparte. Pretutindeni printre pâlcurile de conifere sunt movilițe de mușchi din specia sphagnum, niște „minicentrale chimice” care prin descompunere creează  solul numit turbă. Tot aici vei vedea și o plantă aparte, bumbăcărița , specifică tinovurilor din Scandinavia, Scoția și Irlanda, însă rară la noi.

🥾Tinovul poate fi vizitat pe o potecă tematică denumită „Lumea tinovului sub lupă”, unde poți afla câteva secrete bine ascunse ale acestui loc special.

5. Rezervația naturală Cheile Zugrenilor este situată la 20 km în aval de orașul Vatra Dornei, pe râul Bistrița, la o altitudine de 740 m, întinzându-se pe verticală până pe vârful Pietrosul Bistriței. Zona este deosebit de pitorească prin sălbăticia stâncilor. Flora rezervației este specifică stâncăriilor, aici găsindu-se floarea de colţ (Leontopodium alpinum) în cea mai joasă altitudine din Moldova. De remarcat ar fi prezenţa endemismului Andryalla levitomentosa aflat pe stâncile inaccesibile din masiv.

6. Rezervaţia naturală Codrul Secular Giumalău dezvăluie o pădure pură cu exemplare seculare de molid și o bogată floră erbacee. Aceasta este situată pe versantul vestic al masivului Giumalău, între cotele 1.230 și 1.680 m altitudine. Accesul cel mai ușor este din DN17, localitatea Valea Putnei pe pârâul Putna Mare și Sterparul, pe o distanță de 14km. Frumusețea locului, care în mare măsură și-a păstrat sălbăticia, este rezultatul îmbinării armonioase dintre culori și forme, din felul în care se joacă verdele intens al pădurilor cu verdele crud al jnepenișurilor și culorile calde ale pajiștilor cu stâncării presărate pe alocuri. Un codru fain și sălbatic ca în vremurile strămoșilor, vrednic de a fi protejat pentru strănepoți.

7. Rezervația geologică și peisagistică 12 Apostoli. Creasta ce coboară dinspre Călimani peste culmile Tămău şi Pietrele Roșii spre vârful Lucaciu şi orașul Vatra Dornei adăpostește multe figuri zoomorfe şi antropomorfe, „sculptate”, în timp, de intemperii. În jurul stâncilor cu nume mai aparte, precum Moșul, Generalul, Nefertiti etc., s-au țesut de-a lungul vremii legende și povești care așteaptă să fie descoperite de către călătorul curios. 

🥾Și aici există o potecă tematică special amenajată pentru vizitare, care poate fi parcursă în aproximativ 6 ore. Traseul tematic pornește din stația de autobuz Gura Haitii, din comuna Șaru Dornei, județul Suceava. De aici veți găsi săgeți indicatoare până în punctul de pornire al potecii.

8. Rezervația geologică Piatra Ţibăului este localizată la confluenţa pârâului Ţibău cu Bistrița Aurie, pe teritoriul comunei Cârlibaba, şi reprezintă un interesant masiv de calcare eocene fosilifere, înalt de 70 m înălțime. Această impresionantă stâncă atrage prin masivitatea sa şi reprezintă terminația estică a flișului carpatic. Calcarele au o grosime mai rar întâlnită (peste 50 m), dovedind condiții speciale de acumulare, cu prezența fosilelor.

Localizează ariile protejate

Arii naturale protejate de interes comunitar din Țara Dornelor

  • Situri Natura 2000 (Călimani-Gurghiu; Bistrița Aurie; Tinovul de la Românești; Pietrosul Broştenilor – Cheile Zugrenilor; Munţii Rarău – Giumalău; Tinovul Mare Poiana Stampei; Tinovul Şaru Dornei

Acest articol a fost realizat de Monica David, specialist PR al Asociației de Ecoturism Țara Dornelor, în cadrul proiectul Ecoturism în ariile naturale protejate din Țara Dornelor, prin programul Spații Verzi 2021 – componenta Arii Naturale Protejate, finanțat de MOL România și Fundația pentru Parteneriat

Conținutul acestui material exprimă exclusiv opinia autorului. Fundația pentru Parteneriat și MOL România nu pot fi făcute în niciun fel răspunzătoare de felul în care s-au folosit informaţiile cuprinse în articolul prezentat.

Design: Andrada Tempe, Specialist marketing online
Ilustrații:  Pământul Viu Design
Imagini: Centru de Publicitate turistică by viewer.ro; Călin Gabor; Mihai Moiceanu
Hartă: Zenith Maps

Surse info: 

(*1) – (*2) extras din articolul publicat de Asociația de Ecoturism din România: Tipuri de arii naturale protejate și diferențele dintre ele

DISTRIBUIE

Informaţiile publicate de taradornelor.ro pot fi preluate doar cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

ULTIMELE ARTICOLE